East Grain S.A. își extinde portofoliul de servicii dedicate fermierilor prin preluarea unei participații majoritare de 51% în Drone Box SRL, compania care operează brandul Riagro și este specializată în tehnologii agricole cu drone. Fondatorii Drone Box SRL rămân asociați activi, cu o participație de 49%, și vor continua să conducă dezvoltarea companiei.

Prin această investiție, East Grain adaugă o nouă componentă la portofoliul său de servicii dedicate fermierilor. Riagro este specializată în distribuția dronelor agricole DJI Agras, precum și în servicii de pulverizare de precizie, instruirea operatorilor și suport tehnic. Parteneriatul reunește resursele și experiența East Grain cu expertiza tehnică și dinamismul echipei Riagro, creând premisele pentru dezvoltarea accelerată a acestui segment și pentru extinderea soluțiilor de agricultură de precizie în România.
„Intrarea pe piața dronelor agricole reprezintă un pas firesc în evoluția East Grain. Ne dorim să fim cât mai aproape de fermieri și să le oferim soluții practice pentru o agricultură modernă și eficientă. Credem că această combinație între experiența din teren, tehnologie și o echipă tânără și dinamică poate crea valoare reală pentru partenerii noștri”, au declarat reprezentanții East Grain.
Fermierii sunt tot mai deschiși către noile tehnologii, iar dronele agricole pot contribui la utilizarea mai eficientă a resurselor, reducerea timpului de lucru și creșterea preciziei în aplicarea tratamentelor. În următorii trei ani, East Grain își propune să investească în dezvoltarea agriculturii de precizie și să consolideze Riagro ca parte importantă a portofoliului său de servicii pentru fermieri.
Despre EAST GRAIN SA.
East Grain SA. este un grup cu o experiență de aproape două decenii în sectorul agricol, cu un ecosistem diversificat de activități care include comerț, logistică, depozitare, procesare și distribuție de inputuri agricole. Prin investiții continue în oameni, tehnologie și noi domenii de activitate, East Grain își dezvoltă constant portofoliul și își consolidează rolul de partener integrat pentru fermieri.
Despre RIAGRO
Riagro a fost înființată în 2022, iar în doar câțiva ani brandul a devenit un nume bine cunoscut pe piața dronelor agricole din România, compania dezvoltându-se rapid în zona soluțiilor DJI Agras. Cu o echipă tânără și dinamică, Riagro oferă soluții integrate, de la distribuția echipamentelor și servicii de pulverizare de precizie până la instruirea operatorilor și servicii de after-sales, asigurând suport continuu pentru toți clienți. Parteneriatul cu East Grain marchează o nouă etapă în dezvoltarea firmei Drone Box SRL și deschide noi perspective pentru extinderea soluțiilor de agricultură de precizie în România.
Echipa Nagy & Associates și CEE Attorneys a asigurat asistența juridică pe parcursul întregului proces, contribuind la finalizarea cu succes a tranzacției.
East Oilseeds S.R.L.
Sediu: Mun. Cluj-Napoca, str. Calea Moților, nr.84, cu intrare din strada Deva, nr.19 , jud. Cluj, România
Număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului: J2025077416008
Cod Unic de Înregistrare: 52667547
East Nutrition S.R.L.
Sediu: Mun. Cluj-Napoca, str. Calea Moților, nr.84, cu intrare din strada Deva, nr.19 , jud. Cluj, România
Număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului: J2025077376003
Cod Unic de Înregistrare: 52667385
East Oilseeds S.R.L.
Sediu: Mun. Cluj-Napoca, str. Calea Moților, nr.84, cu intrare din strada Deva, nr.19 , jud. Cluj, România
Număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului: J2017004456126
Cod Unic de Înregistrare: 37899861
SILODEP SRL.
Sediu social: Cluj-Napoca, str. Arany János nr. 13 ap. 5, Județul Cluj, România
Nr. Înmatriculare: J12/4456/2017
Cod Unic de Înregistrare: RO37899861

Pentru a susține creșterea și dezvoltarea pe termen lung a grupului East Grain, compania East Grain SA va trece printr-un proces de divizare.
Prin divizarea parțială a societății East Grain SA, se urmărește transferarea activității comerciale de la Societatea Divizată către Silodep SRL, societatea beneficiară a divizării.
Societățile vor continua să existe în forma juridică actuală, conform prezentului Proiect de Divizare și legislației în vigoare, astfel East Grain SA își va continua activitatea desfășurând în principal activitatea de tip holding, iar Silodep SRL va focusa pe comerțul cu cereale și semințe oleaginoase, de materii prime pentru furaje, și îngrășăminte.
Data publicare: 05.11.2024
SILODEP SRL.
Sediu social: Cluj-Napoca, str. Arany János nr. 13 ap. 5, Județul Cluj, România
Nr. Înmatriculare: J12/4456/2017
Cod Unic de Înregistrare: RO37899861